centrale Buderus

Cum functioneaza o centrala termica in condensatie / condensare?

TEHNICA FUNCTIONARII IN CONDENSATIE A UNEI CENTRALE TERMICE

Gazele naturale reprezinta o sursa de energie fosila care au un rol deosebit de important atat in prezent, cat si pentru viitor.
Principalele atuuri ale gazelor naturale sunt:
- puterea calorica ridicata a gazelor naturale;
- nivelul scazut al emisiilor de noxe la ardere;
- disponibilitatea gazelor naturale in anii urmatori.

Datorita tehnologiei de functionare in condensare / condensatie ( de la Buderus, Bosch sau Arca Caldaie spre exemplu ), potentialul acestei surse de energie poate fi exploatat fara pierderi semnificative. Acest avantaj este garantat, intrucat se utilizeaza nu numai energia eliberata la ardere, ci si caldura suplimentara obtinuta prin condensarea vaporilor de apa continuti de gazele arse. Astfel, se reduce semnificativ consumul de energie, ceea ce ii confera acestei tehnici de functionare cu gaze naturale, in condensare / condensatie, un important caracter ecologic.

PRINCIPIUL DE FUNCTIONARE AL UNEI CENTRALE TERMICE IN CONDENSATIE

In timpul arderii, hidrogenul continut de gaze se combina cu oxigenul din aer, formand vaporii de apa. Energia termica a vaporilor de apa este pierduta in cazul instalatiilor obisnuite de încalzire, deoarece vaporii sunt eliminati prin cosul de fum. Spre deosebire de instalatiile obisnuite, centralele in condensare de la folosesc aceasta energie dirijand vaporii de apa in echipament, îi condenseaza si transfera caldura de condensare obtinuta circuitului de încalzire. Acest proces este facilitat de schimbatorul de caldura economic al centralei pe gaz în condensare. Instalarea acestuia este conditionata de disponibilitatea unui cos de fum rezistent la umiditate sau a unor accesorii speciale pentru gaze arse. O centrala termica in condensatie este ideala pentru imobilele incalzite prin instalatie de incalzire prin pardoseala si pentru imobilele incalzite cu radiatoare din tabla de otel sau aluminiu (in conditiile in care aceste radiatoare sunt dimensionate corect pentru a fi folosite impreuna cu o centrala termica in condensatie, adica dimensionarea lor sa fie facuta functie de puterile declarate de producator pentru maxim 55/35/20° C, astfel incat gradul de utilizare al centralei termice in condensatie sa fie cat mai ridicat si deci un consum de energie / combustibil mai scazut).

EFICIENTA MAXIMA A CONDENSARII – Chiar si pentru imobilele vechi

Centralele termice moderne conventionale destinate functionarii cu tiraj natura cu cos de fum sau cu tiraj fortat cu kit de evacuare gaze arse / admisie aer de ardere, ating un randament maxim de 93-94%, randament care, odata cu trecerea timpului care implica si o uzura a echipamentului, poate scadea. Cu toate acestea, in cazul tehnicii centralelor cu functionare pe gaze in condensare s-a masurat o eficienta energetica sau grad normat de utilizare de pana la 110,5%. Aceasta presupune ca se obtine mai multa caldura de încalzire comparativ cu cea obtinută doar prin ardere. Toate acestea sunt posibile datorita utilizarii energiei de condensare suplimentare, motivandu-se astfel de ce gradul de utilizare depaseste cu mult 100%.

Tehnica functionarii in condensare este recomandata, de asemenea, pentru cladirile vechi, care au montate de regula radiatoare din fonta sau otel. Conditia este ca temperatura de retur a apei calde să nu depăşească 50° C. Această conditie este indeplinita fara probleme daca se aplica metodele corespunzatoare de izolatie, daca dimensionarea centralei termice este facuta corect si daca se reduce nivelul temperaturii agentului termic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>